Congolezul Herve Kage, ajuns recent la FC Botoșani, a riscat în trecut să stea un an în închisoare, potrivit presei din Belgia.
Kage a fost acuzat, alături de alte două persoane, de fraudă.
Procurorii din orașul belgian Namur suțineau că cei trei ar fi falsificat fluturași de salariu pentru a obține împrumuturi, cu scopul de a cumpăra diverse lucruri dintr-un supermarket.
Mijlocașul a riscat astfel să își încheie cariera în 2017, dar a scăpat de acuzații.
Potrivit agenției de presă Belga, citată de footrdc.com, pe lângă jucătorul cu dublă cetățenie congoleză și belgiană, au mai fost anchetați alți doi oameni. Faptele s-ar fi petrecut în 2012.
La acea vreme, fotbalistul, prin vocea avocatului său, s-a apărat și spunând că tot ce a făcut el a fost să conducă la magazin pe una dintre persoanele care ar fi comis infracțiunea.
„Herve Kage, clientul meu, câștigă bine. Nu și-ar risca cariera pentru câteva sute de euro. A fost complice, dar nu a pus la cale infracțiunea”, a spus la acea vreme avocatul lui în fața instanței, potrivit sursei citate.
Chiar dacă unii bani obținuți din împrumuturi au fost găsiți în conturile fotbalistului, avocatul său afirma că fotbalistul nu își gestionează proprii bani, acest lucru fiind în sarcina altei persoane.
Atunci, avocatul lui Herve Kage a cerut achitarea în cazul fotbalistului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER